Istoric


Înainte să vorbim despre Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord Satu Mare trebuie să vorbim despre toate celelalte demersuri pentru înființarea teatrului românesc la Satu Mare.
Primele eforturi pe care istoria locală le are consemnate datează din 5 octombrie 1870, când se înființează „Societatea pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal”, prima mișcare culturală care încerca în mod oficial să întemeieze o instituție teatrală românească în Transilvania. Societatea este formată din deputați români ai Parlamentului Ungar, intelectuali și academicieni, dintre care amintim pe Iosif Vulcan, Iosif Hodoș, Vincențiu Babeș, Alexandru Mocioni, Petru Mihali și, mai târziu, pe Vasile Goldiș, Sextil Pușcariu, Horia Petra-Petrescu și Tiberiu Brediceanu.
Bazele acestei mișcări le pune Iosif Vulcan cu un an în urmă, când publică în revista culturală „Familia” mai multe articole prin care cere „Să fondăm teatrul național!”. Elanul său ajunge până în Parlamentul Ungar, unde, în 1869, Iosif Hodoș intervine pentru a cere 200 000 de forinți în vederea înființării unui teatru românesc în Transilvania. Atât această cerere cât și cele care au urmat au fost refuzate, astfel încât societatea se formează cu acest scop: de a strânge destui bani pentru construcția și întreținerea unui teatru profesionist în Ardeal. Fenomenul este susținut inclusiv de Mihai Eminescu care, deși aflat în perioada aceea la Viena, publică la rândul său în revista „Familia”, în 1870, un articol numit „Repertoriul nostru teatral”.
Dintre cei mai entuziaști membri face parte și Alexandru Frențiu, avocat în Satu Mare, care găzduiește în propria casă prima adunare generală a acestei mișcări, ce avea loc în 1 și 2 mai 1872. În cadrul evenimentului sunt programate reprezentații de teatru, concerte și un bal înainte de care Iosif Vulcan susține conferința numită „Schiță din istoria teatrului”. Pe lângă scopul său principal, „Societatea pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal” susține turneele trupelor profesioniste conduse de Matei Millo și Mihail Pascaly. Chiar dacă această mișcare nu va trăi să asiste înființarea teatrului pe care și-l dorea atât de mult, ea reușește să facă un lucru extrem de important, un lucru de care viitoarea secție română a Teatrului de Nord avea nevoie: să existe, să fie un început, un prim pas, un punct de revendicare.
Construcția primului teatru din Satu Mare este terminată la 22 ianuarie 1848 și funcționează atât ca sediu al unei trupe de teatru în limba maghiară cât și ca scenă-gazdă pentru trupele, maghiare și române, care treceau în turneele lor prin Satu Mare. Până în 1848 spectacolele de teatru se jucau ori în clădirea hanului „La arborele verde” (actualul loc al „Casei albe” din piața Libertății), în casa Jenei (actualul Tribunal Județean) sau în Grădina Kotro (actuala Piață de alimente nr. 1). Însă clădirea teatrului de care este limpede că orașul avea nevoie rezistă doar până în 1887 când, datorită uzurii și planificării urbane, este dărâmată, cu promisiunea că se va construi în curând un teatru nou.
Piatra de temelie a celui ce avea să devină Teatrul de Nord Satu Mare se pune la data de 18 mai 1889, urmând să fie construit în stil neoclasic și să fie unul dintre cele mai moderne teatre din țară în momentul inaugurării, printre dotările sale numărându-se funcționarea pe bază de curent electric. Mai mult decât atât, construcția clădirii modernizează vizibil orașul: în apropierea acesteia se construiește și prima centrală ce furnizează energie electrică atât pentru teatru cât și pentru străzile din apropiere.
Astfel, cu 2 săptămâni înainte de deschiderea oficială a noului teatru, pe străzile Sătmarului se aprind primele felinare electrice. Iar apoi vine seara de 14 ianuarie 1892, ora 19. În fața teatrului cel puțin 600 de oameni așteaptă ca ușile acestuia să se deschidă pentru prima oară publicului. Interesul pentru gala de inaugurare a fost atât de mare încât a fost repetată pe data de 15 pentru publicul care n-a mai avut loc cu o seară în urmă.
În primii săi ani de existență, noua clădire a teatrului va servi orașul asemenea celei din urmă: printr-o trupă maghiară permanentă și prin spectacole în limba română venite la Satu Mare în turneu.
După Unirea din 1918 cultura românească de la Satu Mare înflorește. Până în 1919 există deja mai multe asociații culturale – „Cercul cultural”, „Casina Română”, „Ateneu Popular”, „Cultura poporului” – care susțin spectacole de teatru și care se vor comasa până în 1922 sub numele de „Cultura poporului”. Unul dintre primele spectacole jucate de această trupă este „Curcanii” de Gr. Ventura. Din distribuție fac parte: maiorul Crăciunescu, căpitanul Albu, sublocotenent Luiza Mihăilescu, sublocotenent Ion Baciu, profesorii Ghita, G. Barbul, Lucian Bretan, dar și George Mihail Zamfirescu și Florence Zamfirescu, soția sa.
În acești ani, George Mihail-Zamfirescu avea să fie unul dintre cei mai vocali promotori ai culturii române sătmărene. Venit la Satu Mare în 1922 la chemarea bunului său prieten Anton Davidescu, redactorul-șef al ziarului „Satu Mare”, G. M.-Zamfirescu va locui în oraș doi ani, timp în care va munci atât ca funcționar al Casei Cercuale de Asigurări, cât și ca jurnalist pentru revistele românești ale vremii – „Icoane Maramureșene”, „Nufărul”, „Săgeata” – unele inițiate și datorită entuziasmului său. Unul dintre cele mai mari interese ale sale este teatrul și dezvoltarea sa: Zamfirescu militează pentru o trupă de teatru profesionistă a orașului și reușește să pună bazele, împreună cu Anton Davidescu, unei trupe de amatori permanente. Din păcate nu putem ști sigur dacă această trupă permanentă este chiar „Cultura poporului” sau dacă aducerea împreună sub același nume a tuturor asociațiilor culturale din oraș este ideea lor.
Fiind atât regizor cât și actor, George Mihail-Zamfirescu montează cu această trupă texte precum „Patima roșie” de Mihail Sorbul, „Ariciul și șobolanul” de Victor Eftimiu și „Se face ziuă” de Zaharia Bârsan, spectacole jucate atât în oraș cât și în localitățile din împrejurimi. În lipsa unei subvenții din partea administrației, trupa rezistă doar până în 1924, același an în care Zamfirescu pleacă de la Satu Mare, însă activitatea acesteia marchează viața culturală a orașului cu încă un reper din istoria teatrului românesc sătmărean pe care ne bucurăm să o continuăm și azi.
Urmează o serie de evenimente care, cu timpul, vor cumula către înființarea primului teatru profesionist în limba română din oraș:
În 1925 este prezentat spectacolul „Ludovic al XI-lea” dar și „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, în ambele jucând și Constantin I. Nottara, care oferă sătmărenilor o prestație atât de memorabilă încât, la propunerea lui Dariu Pop și a lui Alexandru Frențiu, trupa de amatori din localitate îi preia numele.
La 15 ianuarie 1928 se înființează la Oradea Asociația „Vestul Românesc”, care avea să joace spectacole în limba română atât la Oradea cât și la Satu Mare, Carei, Baia Mare, Beiuș, Lugoj, Arad și Timișoara sub numele Teatrul de Vest.
Între 1933 și 1938 teatrul maghiar din oraș îl are ca director pe Szabadkay Jószef, care decide să preia numele Constantin I. Nottara pentru teatru deși toate spectacolele trupei permanente de la Satu Mare se jucau în continuare în limba maghiară. Szabadkay construiește din bani proprii, în timpul directoratului său, și scena rotativă care încă se păstrează ca parte din teatru. Aceste gesturi de susținere a teatrului sătmărean se încheie brusc, cu forțarea lui Szabadkay Jószef la demisie și deportarea sa împreună cu alți 18 862 de sătmăreni evrei către lagărele naziste.
În septembrie 1944 clădirea teatrului este bombardată și scena rotativă este distrusă. După război, teatrul se renovează însă scena rotativă va fi reconstruită abia la reabilitarea începută în 2013.
În 1945 teatrul românesc din Satu Mare renaște a doua oară, tot printr-o trupă de teatru amatoricesc, de data aceasta subvenționată de Sindicatul C.F.R. al orașului. „Zorile” era formată din tineri studenți, muncitori și intelectuali din oraș și a devenit un fenomen local prin spectacolele de teatru de revistă pe care le juca, la cererea publicului, până și de 15 ori.
Spectacolele trupei „Zorile” produc scânteia de care sătmărenii au nevoie pentru a lua problema teatrului profesionist în propriile mâini. Așadar, un număr mare de sătmăreni înființează în 1946, din proprie inițiativă, „Asociația română pentru cultură și artă Satu Mare”, care militează pentru deschiderea unui teatru românesc la Satu Mare ce avea să joace în tot Maramureșul. „Asociația română pentru cultură și artă Satu Mare” va gândi un repertoriu comun împreună cu Teatrul de Vest Oradea, sub o înțelegere aprobată de Nicolae Cocea și Alexandru Kirițescu, directorii Direcției Generale a Teatrelor din București: fiecare premieră jucată la Oradea va fi jucată și la Satu Mare sub numele „Teatrul de Vest Oradea-Satu Mare”. Gestul simbolic de alăturare a numelui orașului cu denumirea unui teatru profesionist deja existent era dovada faptului că Sătmarul își dorea propriul teatru și încurajarea de care era nevoie pentru ca acesta să apară la scurt timp după aceea.
În acest punct din istoria noastră ar fi păcat să nu ne oprim asupra unui principiu de căpătâi în arta teatrală: faptul că aceasta nu poate exista fără public și deci nu poate exista fără comunitate. Așa cum istoria ne demonstrează și în cazul trupei noastre, teatrul își produce comunitatea dar, mai ales, comunitatea își produce teatrul. Legătura dintre acestea dictează atât viața lor comună cât și viața lor ca lumi separate, dar interdependente. Înființarea primei trupe de teatru profesionist în limba română de la Satu Mare atestă acest parteneriat, această strângere de mână și înfruntare împreună a vieții și societății în care ambele lumi se ajută reciproc nu doar să supraviețuiască, dar să prospere.
Istoria anului 1947 este un exemplu clar al parteneriatului dintre comunitate și teatrul acesteia. La 16 mai se încheie colaborarea dintre Satu Mare și Oradea deoarece „Asociația română pentru cultură și artă Satu Mare” decide să-și îndrepte toată atenția către îndeplinirea scopului său, care devenea din ce în ce mai palpabilă. Pentru a continua valul de angajare civică dar și pentru a sublinia autorităților importanța misiunii lor, asociația mai sus amintită își schimbă numele în „Asociația pentru cultură, teatru și artă „Constantin Nottara” Satu-Mare” și începe în același an o amplă campanie de strângere de fonduri pentru înființarea „Teatrului românesc”.
Acest teatru avea să îndeplinească nu doar misiunea Asociației „Constantin Nottara”, cât, în parte, și misiunea pentru care „Societatea pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal” se înființa cu 77 de ani în urmă: „Teatrul românesc” al Ardealului de Nord era menit să funcționeze în calitate de centru teatral al întregii regiuni de Nord-Vest a țării – județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița și Someș.
Strângerea fondurilor pentru înființarea acestui teatru rămâne un exemplu cu privire la lucrurile pe care comunitatea le poate atinge dacă se mobilizează atât de hotărât încât atrage după sine și autoritățile. Era nevoie de bani pentru buna funcționare a teatrului, salariile actorilor dar și recrutarea acestora de la București și relocarea lor, împreună cu familiile, la Satu Mare.
Aceste trei obiective cât se poate de ambițioase au fost atinse prin frontul comun creat de întreaga comunitate de nord-vest a țării, atât civilă, cât și administrativă: Dr. Mihai Șuta, prefectul Județului Satu Mare, solicită Ministerului de Finanțe o subvenție de un milion de lei pentru a susține teatrul dar și scutirea de taxe pentru spectacolele jucate atât la sediul din Satu Mare cât și în turneele periodice din județele Ardealului de Nord; susținere vine și din partea prefecturilor județelor Sălaj și Maramureș, a primăriilor orașelor Satu Mare,  Baia Mare, Sighetul Marmației și Carei dar și a comunelor mai mici din această zonă. Entuziasmul inițiativei atrage și susținerea mai multor instituții importante la nivel național: Președinția Consiliului de Miniștri, Ministerul de Finanțe, Ministerul Artelor, Direcția Generală a Teatrelor și Uniunea Sindicatelor de Artiști-Scriitori și Ziariști din România.
Tot entuziasmul, toate eforturile, toate fondurile strânse converg către seara de 6 decembrie 1947, când Teatrul românesc „Constantin Nottara” își deschide prima stagiune, pe baza autorizației de funcționare emisă de Direcția Generală a Teatrelor. Premiera spectacolului „Păianjenul” de A. D. Herz este una de gală, locurile spectatorilor fiind reținute nominal, pe bază de semnătură, printre ei aflându-se și Alexandru Kirițescu, unul dintre directorii Direcției Generale a Teatrelor, amintit și mai sus. Printre actorii care dau viață acestui teatru din inima unei comunități atât de implicate îi amintim pe: Geo Barton, Elena Bodi-Mihuţ, Ştefan Iordănescu, Virgil Fătu, Iancu Economu, iar ca actori invitați să joace pe scena teatrului sătmărean îi avem pe George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Marcel Anghelescu, Florin Scărlătescu, Lucia Stănescu, Gheorghe Radu, Marieta Deculescu, Elena Grumaz, Ion Dacian, Sily Popescu, N. Stroe, Nae Roman, Virginia Romanovschi și alții.
Teatrul românesc „Constantin Nottara” este condus până în iunie 1948 de Asociația Culturală „Constantin Nottara”, cea de la care a început totul, și subvenționat de Prefectura județului Satu Mare, iar din iunie până în septembrie 1948 funcționează sub patronajul aceluiași Sindicat C.F.R. care în urmă cu trei ani susținea financiar trupa de amatori „Zorile”. Din păcate, teatrul trebuie să-și înceteze activitatea în septembrie 1948, la nici măcar un an de la deschiderea care însemna și continuă să însemne atât de mult pentru Satu Mare și împrejurimi. Motivul: intră în vigoare noul sistem de organizare a teatrelor de stat din care Teatrul românesc „Constantin Nottara” nu face parte. Trupa se destramă, actorii îndreptându-se către noile teatre de stat, dintre care unul românesc este înființat prin acest nou sistem la Baia Mare.
Chiar dacă viața lui a fost nedrept de scurtă, Teatrul „Constantin Nottara” funcționează în cele câteva luni de activitate așa cum a fost gândit încă dinainte să existe: atât ca teatrul orașului Satu Mare, cât și ca teatrul Ardealului de Nord, jucând în deplasare în toate orașele importante din această regiune și fiind sprijinit de comunitatea sa. Acesta rămâne ca un alt punct important de revendicare a mișcării teatrale românești de la Satu Mare și nu numai.
Între anii 1948 și 1956 Satu Mare nu are o trupă profesionistă stabilă, fie ea maghiară sau română. Spectacole în limba română sunt susținute de Școala Populară de Arte, îndrumate de directorul școlii, regizorul Gheorghe Matache, până în 1953. În tot acest timp, bineînțeles, se păstrează obiceiul spectacolelor de turneu, pentru ambele comunități. Totodată, în această perioadă, secția maghiară de la Baia Mare condusă de Harag György vine din ce în ce mai des să joace pe scena sătmăreană. Astfel încât, la 1 aprilie 1957 se desprinde de Teatrul de Stat din Baia Mare și devine Teatrul Maghiar de Stat din Satu Mare.
A mai fost nevoie de 10 ani pentru ca dorința unui teatru profesionist în limba română să prindă din nou scânteie. În acest timp, nevoia de teatru este îndeplinită de diferite trupe de amatori din oraș, care joacă inclusiv pe scena Teatrului Maghiar de Stat sau beneficiază de ajutor profesionist din partea trupei maghiare.
În 1967 vor începe să apară din nou în presa locală articole care readuc în discuție necesitatea unui teatru românesc profesionist la Satu Mare, articole care vor continua să creeze vervă în jurul subiectului până în 1968. În aceeași perioadă, director al Teatrului Maghiar de Stat Satu Mare este Csíky András, care, în ultimii săi ani de directorat va începe demersurile oficiale pentru înființarea unei secții române. De data aceasta a fost nevoie de considerabil mai puține bătăi de cap pentru ca vocea comunității sătmărene să fie ascultată, la acest fapt contribuind de bună seamă și precedentul Teatrului românesc „Constantin Nottara”.
Așadar, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 64 din 1968, urmată de Decizia nr. 633 a Comitetului executiv al Consiliului Popular Județean Satu Mare, din 29 octombrie 1968 ia ființă instituția de spectacole care de atunci încolo s-a numit Teatrul de Nord, cu două secții: română și maghiară.
Primul director general al Teatrului de Nord este actorul Ács Alajos iar primii directori artistici sunt Mihai Raicu pentru secția română și Csíky András pentru secția maghiară. Membrii fondatori ai secției române sunt după cum urmează:

Dumitru Anghel - actor
Ioan Anghel - actor
Ştefan Mentzel - actor
Alexandru Mitea - actor
Ruxandra Nicolau - actriță
Ludmila Petrov - actriță
Florin Predună - actor
Valeriu Săndulescu - actor
Viorica Suciu - actriță
Ion Tifor - actor
Lili Urseanu - actriță
Mihai Raicu - regizor artistic
Olga Muţiu - pictor scenograf
George Astaloş - secretar literar
Constantin Enache - secretar literar
George Albu - regizor tehnic
Deda Graur - regizor tehnic
Laurian Jivan - sufleur
Cristian Dan - copil de trupă

La trei luni după înființarea Teatrului de Nord, la data de 24 ianuarie 1969, secția română deschide prima stagiune cu spectacolul „Haiducii” de Victor Eftimiu, în regia lui Mihai Raicu, scenografia Olga Muțiu. La premieră autorul piesei este în sală iar clădirea teatrului găzduiește, pentru a treia oară de la construcția sa, o seară de gală care este bine primită de sătmăreni.
Iar restul? Așa cum se spune: restul e istorie! Restul este viața noastră pe care, din acest punct, am avut șansa să o consemnăm și conservăm mult mai temeinic. 
Mihai Raicu s-a născut la Timișoara la 10 iunie 1923 și a fost părintele secției române a Teatrului de Nord. Regizează aici peste 40 de spectacole, din 1969 până în 1986, iubește și promovează cultura sătmăreană iar energia pe care o oferă acestei trupe încă de la nașterea ei continuă să aibă reverberații în timp. Moare pe 6 martie 2018, la Oradea, cu un an înainte de aniversarea noastră de 50 de ani. În semn de recunoștință pentru rolul important pe care acesta l-a avut în înființarea și evoluția secției române a teatrului, din 2018 am decis să-i ducem mai departe numele alături de trupa care îi datorează atât de multe, am decis să ne redenumim Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord Satu Mare.
Astăzi, Trupa Mihai Raicu continuă să împartă Teatrul de Nord cu colegii din Trupa Harag György, secția maghiară a teatrului. Cele două trupe împart în primul rând spațiile de repetiții și joc: Sala Mare, care a fost reabilitată între 2013 și 2016, Sala Studio „Ács Alajos”, care a fost reabilitată și modernizată între 2022-2023, Cafeneaua teatrului, folosită în principal ca spațiu de repetiții dar și ca spațiu pentru evenimentele extra repertoriale, și Sala Mică din incinta teatrului, folosită exclusiv ca spațiu de repetiții. Datorită programului încărcat de reprezentații și repetiții din partea ambelor trupe, în ultimii ani Teatrul de Nord se mai folosește și de Sala Mare de la Casa Meșteșugarilor pentru a repeta. 
Primul festival organizat de secția română a Teatrului de Nord are loc în 1972. Anul de deschidere a tradiției festivaliere a secției noastre nu este întâmplător: este aniversarea a 100 de ani de la acea primă adunare generală a „Societății pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal” ținută la Casa Frențiu. În semn de comemorare și recunoștință pentru prima mișcare ce avea ca scop înființarea unui teatru românesc în Transilvania, secția română creează „Festivalul transilvan de teatru”, care are loc între 14 și 21 mai 1972 și este gândit ca festival de comedie. În continuarea acestuia, celelalte festivaluri organizate de viitoarea trupă Mihai Raicu sunt: „Zilele teatrale sătmărene” (1974-1977), „Arta actorului în dialog cu publicul” (1978-1979), „Gala spectacolelor pentru tineret” din 1987. Din istoria recentă, amintim „Festivalul Teatru Imagine”, cu prima ediție în 1992, acumulând un total de 7 ediții, „Festivalul Multicultural Internaţional FĂRĂ BARIERE” (2007-2013), iar în 2017 și 2018 – „Festivalul Internațional Multicultural de Teatru - TRANZIT FESzT”, organizat în colaborare cu secția maghiară.
În întreaga istorie a Trupei Mihai Raicu, au contribuit la cele 451 de producții peste 80 de regizori, 80 de scenografi, 60 de muzicieni sau compozitori, 190 de actori și peste 180 de figuranți ocazionali. 
În fiecare stagiune ne propunem să mărim accesibilitatea și relevanța spectacolelor noastre pentru cât mai multe categorii de public. Oferim spectacole bazate pe piese din repertoriul românesc și universal, clasic și contemporan, urmărim excelența artistică și ținem cont atât de tradiția scenei românești, cât și de curentele artistice contemporane. Un obiectiv de mare importanță pentru noi este apropierea publicului tânăr prin spectacole și proiecte dedicate acestuia dar și prin Trupa de Voluntari pe care am înființat-o în 2017. Suntem deosebit de mândri și de recunoscători să avem în spate o istorie atât de frumoasă iar misiunea noastră principală este să o consemnăm, să o continuăm, și să o îmbogățim.



Surse:
„Când cortina se ridică… Istoricul Teatrului de Nord Satu Mare”, de Doina Maria Coleff și Bessenyei Gedő István, traducere Valentin Sântoma, Cluj-Napoca, Argonaut, 2015.
”Monografia județului Satu Mare”, coordonatori: Doru Radosav și Claudiu Porumbăceanu, Cluj-Napoca, Argonaut, 2016.